Endometrioza afecteaza cu precadere femeile cu varste intre 25 si 40 ani si reprezinta una dintre cele mai frecvente cauze ale infertilitatii (30 -40% dintre pacientele cu endometrioza sunt sterile).

Endometrioza este un tesut asemanator endometrului (mucoasei uterine) localizat cel mai adesea in trompele uterine, ovare sau la nivelul tesuturilor pelvine.

Sub influenta hormonilor, endometrul se pregateste pentru o posibila sarcina, ingrosandu-se. Daca sarcina nu se instaleaza, endometrul se dezintegreaza si este eliminat prin vagin in timpul menstruatiei.

Tesutul endometrial localizat in afara uterului se comporta in mod asemanator: se ingroasa si se dezintegreaza, creand zone hemoragice in fiecare luna, datorita fluctuatiilor hormonale.
Dar, el nu poate fi eliminat din organism si provoaca leziuni bine delimitate pe organele pe care le colonizeaza.

Tesuturile invecinate devin inflamate sau iritate. Inflamatia duce la aparitia chisturilor si a tesutului cicatricial. Astfel, zonele de proliferare a endometrului dau nastere unor “leziuni”, “implante” sau “chisturi”.

Aceste procese pot provoca durere in regiunea in care se dezvolta endometrioza, in special in timpul menstruatiei.

Endometrioza s-ar datora sistemului imunitar deficitar care nu poate elimina fragmentele de tesut endometrial; endometrioza ar fi o boala cu tendinta ereditara. ” Endometrioza externa” sau endometrioza are loc prin fixarea de insule endometriozice in trompele uterine, pe ovare, vezica urinara, rect, colon.

Aceste focare endometriozice se comporta ca veritabile utere in miniatura si urmeaza modificarile hormonale ciclice menstruale: reactioneaza la stimularea cu estrogeni, se ingroase, creeaza zone hemoragice in fiecare luna, astfel se pregatesc pentru implantarea ovulului fecundat, pentru ca apoi sa se se descuameze.

Insa, aceste fragmente nu pot fi eliminate si provoaca leziuni bine delimitate pe organele pe care s-au fixat, organe care se irita si se inflameaza.

Aceste mici insule de mucoasa uterina localizate in afara uterului se prezinta sub forma de “leziuni”, “implante” sau “chisturi” (endometrioame) pline cu sange de culoare inchisa, formatiuni care cresc in timp, comprima tesuturile invecinate si declanseaza durerea in special in timpul menstruatiei.

Endometrioza este activa atata vreme cat continua producerea de estrogeni in organism. Sarcina, in care se schimba echilibrul hormonal poate opri avansarea bolii. In menopauza ovarele nu mai produc estrogeni si astfel endometrioza este oprita din evolutie.

“Endometrioza interna” sau adenomioza este forma cea mai frecventa de endometrioza si se formeaza prin fixarea in profunzimea muschilor uterului a focarelor endometriozice, caz in care au loc modificari uterine: uter usor marit in volum, pereti ingrosati cu focare adenomiozice (tumorete, insule glandulare endometriale) in grosimea miometrului, in vecinatatea mucoasei sau in subseroasa.

Adenomioza intereseaza in general tot uterul, mai rar numai o portiune a acestuia.

Proliferarile endometriale pot penetra peritoneul visceral si astfel pot da nastere la endometrioza pelvina extinsa, cu aderente dense ale organelor genitale la rect sau la alte organe invecinate.

Adenomioza se asociaza cu fibromatoza uterina in mai mult de 50% din cazuri, cu cancerul de corp uterin in 33% din cazuri sau cu endometrioza externa in aproximativ 70% din cazuri.

Datorita distensiei ciclice menstruale a focarelor de endometru, procesele de fibroza si retractie locala se accentueaza in timp, iar durerea devine tot mai intensa. Crampe menstruale intense inainte si pe parcursul ciclului menstrual, sangerari menstruale abundente cu cheaguri mari, pierderi de sange intermenstruale.

Este posibil ca implanturile endometriale sa produca prostaglandina, substanta care cauzeaza crampe menstruale. Greata si voma inainte de ciclu, stare de oboseala.

Durere profunda cu iradiere in zona lombara si sacrata, dureri ascutite in timpul actului sexual in orice perioada a lunii, de unde repulsia fata de actul sexual si refuzul acestuia. Diaree, constipatie sau durere in timpul defecatiei. Uneori prezenta de sange in materiile fecale si urina in timpul menstruatiei.

Anxietate, depresie, stres, provocate de perspectiva durerilor menstruale viitoare si de faptul ca endometrioza a produs infertilitate. Sterilitatea este cea mai frecventa complicatie a endometriozei si este prezenta la 30-50% din cazuri.

Este posibil ca implanturile endometriale sa afecteze ovulatia prin producerea de hormoni sau alte substante. Cand insa endometrioza este in faza usoara si moderata, fertilitatea nu este afectata, insa perioada de obtinere a unei sarcini este mai mare.

Produse naturale Calivita eficiente in endometrioza:

Endometrioza